În ziua nunții, ca la orice altă sărbătoare, pâinea joacă un rol foarte important luând forma „colacului”. Colacul este împletit în diferite forme și are diverse mărimi, asta în funcție de ce rol îndeplinește, iar mirii și nuntașii au o serie de superstiții legate de el pe care se străduiesc să le îndeplinească.
Multe etape ale nunții se învârt în jurul unui colac. De exemplu, în zona Olteniei și a Munteniei, bradul de nuntă este susținut de un colac, în Transilvania stegarii din alaiul de nuntă țin în mână câte un colac care le aparține după sfârșitul ceremoniei. În partea de nord a Moldovei, cei tineri primesc „colacul flăcăilor”, iar în sudul Transilvaniei, animalele de la căruță se împodobesc cu colaci mai mici.
Turta miresei, pâinea mirelui și colacul cu care se întâmpină sunt alte obiceiuri regăsite la nunți.
Turta miresei sau colacul miresei este un produs care atrage toată atenția. O pâine de obicei în formă rotundă, împodobită cu diverse ornamente și felurite împletituri. Nașa mirilor este cea care se ocupă de acest obicei, ea comandă turta și o plătește. Motivul specific turtei miresei sau colacului este împletitura, decorată cu flori din aluat sau busuioc proaspăt. Turta miresei se rupe de nașă, așa cum se ține obiceiul în Oltenia, Muntenia și Moldova, sau de însăși mireasă, în zona Transilvaniei, deasupra capului ei înainte de a pleca spre biserică.
După ce se rupe turta, nașa sau mireasa o aruncă făcând semnul crucii peste cap. Se spune că cei care prind bucăți din ea și le mănâncă, vor fi fericiți și vor avea noroc în anul următor. Ruperea turtei deasupra capului miresei semnifică fertilitate.
Obiceiul colacului mirelui există în Moldova și este un colac dulce din făină de grâu. Aici, obiceiul constă în schimbul de colaci între cei doi miri. Vornicul îi dă miresei colacul mirelui, iar mirele primește în schimb colacul miresei. După schimbul de colaci, vornicul îi intinde mirelui colacul, acesta îl sărută și îl împarte cu alaiul său de nuntă, ca semn de împărtășire a bucuriei.
Tot în zona Moldovei, există obiceiul ca, atunci când se așează la masă, mirii să primească doi colaci împodobiți cu flori, jmene, făcuți din aluat de cozonac. Mirii trebuie să rupă din ei doar cu o mână. Cine are bucata cea mai mare, se spune ca va avea autoritate mai mare în familia nou întemeiată. După acest gest, colacii se împart cu nuntașii.
Colacii nașului sunt dulci și pregătiți din făina de grâu. Aceștia sunt oferiți cadou în timpul nunții sau a doua zi de către fini sau socri.