Frișca este, de fapt, grăsimea din laptele integral, obținută prin separarea din laptele pasteurizat (proces tehnologic prin care se distrug bacteriile dăunătoare), ca mai apoi să fie omogenizată în așa fel încât grăsimea să se distribuie uniform și să capete o textură specifică.
Grăsimea proaspătă și dulce este frișca lichidă, în timp ce frișca supusă procesului controlat de fermentație se transformă în smântână fermentată, cu un gust ușor acrișor.
Cum sunt folosite cele două tipuri?
Dacă este încălzită prea mult, smântâna se separă ori devine foarte lichidă. În sosuri sau în supe se poate adăuga orice tip de smântână, fără probleme – însă vasul trebuie îndepărtat de pe flacără.
Smântâna dulce, nefermentată, cu un conținut ridicat de grăsimi, poate fi fiartă în sosuri oferindu-le consistență și finețe.
În ceea ce privește valoarea nutritivă, cu cât frișca este mai grasă, cu atât este mai catifelată și gustoasă! Frișca și smântâna sunt bogate în vitamina A, necesară pielii, ochilor și sistemului imunitar, dar și în calciu, necesar oaselor și dinților.
Dacă vrei varianta dietetică, poți opta pentru frișca vegetală, disponibilă sub formă de spray, lichidă, fără grăsimi animale.
Ce alegi, frișcă sau smântână?
Frișca bătută se obține din frișcă lichidă dulce, bătută cu telul și la care se adaugă zahăr pudră și esență de vanilie. Acest tip de frișcă se potrivește pregătirii spumei de fructe, înghețatei, umpluturilor pentru torturi sau servită deasupra unei tarte sau prăjituri cu ciocolată.
Smântâna fermentată este un tip de smântână groasă, cu un gust ușor acru. Aceasta se servește cu deserturile dulci, cum sunt tartele cu ciocolată.
Frișca și smântâna se depozitează și se păstrează la rece. Cu cât conținutul de grăsimi este mai mare, cu atât timpul de păstrare este mai îndelungat, dar nu mai mult de 4-5 zile. Cutiile cu frișcă dulce superpasteurizată se păstrează la temperaturi ambientale până la momentul desfacerii. Din momentul deschiderii cutiei, trbuie păstrată la rece cel mult 3 zile.
Smântâna dulce, nefermentată, este o frișcă lichidă, superioară calitativ și puțin mai scumpă. Aceasta se folosește turnată peste deserturi, adăugată în supe sau bătută pentru budinci. Avantajul acesteia este ca nu se taie la fierbere.
Smântâna fermentată dietetică este obținută din frișca extrasă din laptele integral. Acesteia i se adaugă apoi fermenți de cultură, care îi oferă gustul acrișor. Acest tip de smântână se poate folosi la prăjiturile cu brânză de vaci, în aluaturi sau în sosuri.
Smântâna integrală se obține artizanal în gospodăriile țărănești. Aceasta are o culoare galbenă ca untul și gust inconfundabil, ca de nucă.
Cum obții frișcă bătută?
Frișca bătută se obține din smântâna dulce (nefermentată), lichidă, cu conținut mare de grăsimi.
Bate frișca doar până când începe să-și păstreze forma, nu mai mult, căci altfel se separă și devine unt și zer.
Bate frișca cu ajutorul telului flexibil sau cu un mixer electric. Când începe să se întărească, micșorează viteza.
Ține frișca la rece înainte de a o bate ca să obții un volum mai mare.
Îndulcește frișca bătută cu zahăr pudră, cernut sau folosind alcool ori esență de vanilie. Acestea îi vor oferi o aromă deosebită.