Nu ne imaginăm Crăciunul și Paștele fără cozonacul tradițional românesc. Întrebarea ”cum ți-au ieșit cozonacii?” deschide conversațiile între gospodine în fiecare an în preajma acestor sărbători.
Considerăm cozonacul un preparat tradițional și îl prezentăm străinilor ca atare. În 2006, cozonacul a fost desertul ales pentru a reprezenta România la Café Europe, cu ocazia Zilei Europei.
Cozonacul este însă considerat tradițional nu doar în România ci și în Republica Moldova, Bulgaria sau Serbia și este de fapt o pâine mai specială, cu o rețetă veche ce a fost îmbunătățită progresiv de fiecare popor care l-a consacrat.
Istoria cozonacului
Numele vine din greacă (ϰοσωνάϰι kosōnáki) și este posibil ca egiptenii din Egiptul Antic să fie primii care l-au preparat, cu miere și semințe.
Grecii au fost atrași de drojdia și aluaturile dospite pe care egiptenii le foloseau în bucătărie, au adăugat stafide și nuci și a ieșit cozonacul grecesc numit plakoús (πλακούς). Mai târziu a fost preluat și de romani care l-au diversificat adăugând fructe uscate și au creat două variante: ibum și placenta.
Fructele uscate erau fost folosite des de către patiserii europeni deoarece produsele rezistau o perioadă mai lungă de timp.
Cozonacul este la bază o pâine dulce la care se adaugă lapte, ouă, unt, zahăr, sare și alte ingrediente care să îi dea aromă, precum coajă rasă de lămâie sau portocală. El se pregătește mereu într-un loc cald, ferit de curenți reci de aer.
Cozonacul în România
În România s-au dezvoltat diferite versiuni ale acestui preparat. Depinzând de regiune, cozonacul mai poate conține stafide, nuci, alune, arome de vanilie sau rom și poate fi presărat deasupra cu semințe de mac.
Obligatoriu, cozonacul românesc va fi umplut cu nucă măcinată, semințe de mac, cacao, esență de rom, rahat și stafide, în oricare combinație a celor enumerate, în funcție de tradiție sau preferințe.
Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei atunci când se prepară aluatul, iar vasul folosit să fie cald. Drojdia se prepară cu lapte călduț pentru a nu se opări și pentru a nu-și pierde din proprietăți. Aluatul final trebuie să fie lipicios (dar fără să rămână lipit de mâini) și elastic. Cu cât se frământă mai mult, cu atât este mai bun și plin de bule. Aluatul este rulat simplu sau împletit și copt în cuptorul cu lemne acolo unde obiceiul se mai păstrează. După ce se pune cozonacul la copt, nu se umblă în cuptor în primele 20 de minute. Când s-au scos din cuptor se lasă să se răcească în tavă la căldură feriți de curent.
Mirosul de cozonac proaspăt te transpune în atmosfera de sărbătoare deci, ori că încerci să-l prepari singură sau rogi o bunică sau mătușă cu mai mult timp liber și abilități culinare să coacă pentru tine, asigură-te că nu lipsește de pe masă.
