Istoria baclavalei a inceput in Mesopotamia, atunci cand poporul mesopotamian a inventat prajitura dintr-un aluat pe care l-au copt si peste care au turnat miere, pentru a-i oferi un gust mai deosebit. Cel mai probabil prajitura a fost creata prima data in bucataria imperiala a Palatului Topkapi, situat in Istanbul-ul zilelor noastre. Totodata, o reteta mai veche de baclava a fost descoperita scrisa intr-o carte de bucate editata in 1330, in vremea dinastiei mongole Yuan.
Astazi, turcii si grecii isi disputa inventarea baclavalei. Poporul grec sustine ca originea prajiturii se trage din antichitate, aducand ca si argument Deipnosophistae – opera care dateaza din secolul al III-lea d.Hr., ce apartine unui artist al vremii, unde apare o alta reteta, asemanatoare celei de astazi. Poporul turc contrazice veridicitatea celor afirmate de poporul grec, sustinand ca in lucrarea respectiva nu ar fi vorba de baclava, ci de o cu totul alta prajitura. In opinia lor, dulcele desert a fost creat in Gaziantep, mult mai tarziu, dupa secolul al VI-lea. In sprijinul celor afirmate de istoricii turci sta faptul ca, majoritatea popoarelor din zona sud-caucaziana au in meniuri acest desert.
Prajitura baklava se regaseste in multe tari si, in general, sub aceeasi denumire. Ea poate fi servita atat calda, cat si rece, recomandata alaturi de o limonada sau diverse sortimente de vinuri.
Poporul armean a adus un plus de gust baclavalei, prin adaugarea scortisoarei, iar arabii au introdus in reteta apa de trandafiri si de portocale.
In Afganistan, prajitura este taiata in forme triunghiulare si acoperita cu straturi generoase de fistic. In Romania, baclavaua este des consumata, fiind una dintre cele mai apreciate retete de prajituri. Baclavaua este preferata in detrimentul altor retete deoarece timpul de preparare este scurt si nu necesita multi bani.
Reteta baclava:
Ingrediente:
250–300 g foi de placinta
150 g margarina
250 g miez de nuca
1 lingurita scortisoara
200 g zahar
120 g miere
150 ml apa
1 lingurita esenta de vanilie sau apa de flori
Preparare:
Foile se impart in 3 parti egale. Nucile se macina in masina de biscuiti, dupa care se amesteca cu scortisoara. Nucile se impart in doua parti egale. Daca aveti foi congelate, acestea trebuie scoase cu cel putin doua ore inainte de a va apuca de lucru.
Se incalzeste margarina. Se ia o foaie, se pune in tava si se unge, se pune urmatoarea foaie, se unge si tot asa pana se termina prima treime de foi. Peste foi se pune jumatate din nucile macinate. Pastrati pentru suprafata foi intregi.
Se aseaza peste nuci foile (a doua treime) repetand operatia facuta cu prima treime. Se presara a doua jumatate de nuci macinate. Se acopera cu ultima treime foile unse.
Se acopera ca sa nu se usuce si se da la frigider 30-45 de minute. Se aprinde cuptorul la 180 grade. Se scoate tava din frigider si se trece la portionarea baclavalelor. Se taie dupa preferinta: dreptunghiuri, patrate, romburi, etc. Se da la cuptor aproximativ 25 de minute pana se rumeneste frumos.
Intre timp se face siropul. Se amesteca apa cu zaharul intr-o craticioara la foc mic. Dupa ce au dat in fiert de adauga mierea, lasand compozitia sa dea din nou in fiert. Dupa ce a inceput din nou sa fiarba se adauga vanilia, eventual rom sau apa de flori. Se toarna siropul fierbinte peste baclavaua abia scoasa din cuptor, eventual, cu ajutorul unui mic polonic.